La momentul vorbirii pot spune ca mai e putin si trec in pragul de varsta 32. O viata de om, ati putea spune…si daca stau sa ma gandesc bine, chiar am trecut prin multe in viata asta.
Si daca tot vorbim de o viata de OM, am iubit, sau am crezut ca iubesc, m-am indragostit, am suferit, am fost deceptionat, am fost fericit, ba chiar am crezut la un moment dat in viata asta ca mi-am gasit jumatatea, sufletul pereche, doar ca viata mi-a aratat ca merit o a doua sansa, sansa CORECTA.
Am scris odata intr-un articol ca o viata traita, simtita, la intensitate maxima se traieste dupa trei coordonate – sa gresesti, sa intelegi, sa simti, nu neaparat in ordinea asta dar e important sa te opresti la sa simti (pentru oferte CLICK AICI).
Eu aici m-am oprit – La SA SIMT…Am gresit de atatea ori pana acum si am mai simtit, dar vine un moment in viata cand VIATA iti arata ca lucrurile stau altfel, ca adevarata valoare a sentimentelor nu sta in timpul pe care il petreci sau nu langa persoana draga tie, nu sta in cuvintele pe care le spui, ci in emotiile pure, existente pur si simplu, care apar fara sa le intelegi, fara sa le cauti, fara sa le ceri, ba, de multe ori, in goana dupa lucruri simple vrei sa le indepartezi pentru ca nu reusesti sa intelegi ceva.
Viata mea a fost o viata complicata. Am avut o copilarie atat de plina de culoare ca numai ea insasi poate fi scrisa nu intr-unul, ci in trei romane. Am fost ca un VAGABOND, precum in piesa lui Dinica – “Si n-am luat tot de la viata, si nu i-am dat cat as fi vrut…” Azi, lucrurile sunt altfel… Nu mai simple, de fapt, niciodata n-au fost mai complicate. Dar viata asta mi-a rasturnat toate expresiile si caramizile mele continua in ritmul asta sa se sfarame una cate una. De ce? Pentru ca viata nu e o lista de cumparaturi. Nu e un program TV. Viata e viata si te surprinde cand nici nu te astepti. Cand, in adancul tau iti doresti atat de mult, dar nu crezi, sau nu mai crezi ca poate sa vina o schimbare (pentru oferte CLICK AICI).
Cum s-a nascut si cum a aparut BUCURIA MEA. Nu o sa va vina sa credeti ca unui om, aproape de 32 de ani, i se mai pot aprinde fluturi in stomac dupa ce a trecut prin atatea, dar VIATA e viata. In primul rand, vreau sa va spun ca MINUNEA, pentru ca atunci cand simti ce simti, cand prezenta celui de langa tine, chiar daca nu e fizica, te ajuta sa fii mai bun, mai rabdator, te intareste si te formeaza ca OM, apare cand nu te astepti, totul pare rupt din realitate. Aceste randuri sunt un preambul la o poveste despre un oras de poveste – VIENA si o EA, pentru ca povestile n-ar mai fi povesti daca ai trai aventura unui CityBreak de unul singur.
Am urcat in avion, ea langa mine si, dupa ce am decolat, s-a intamplat ceva miraculos. A scos din poseta doua perechi de cirese de mai, nu stiu cum si de ce le-a ascuns dar m-a servit cu cele mai dulce cirese gustate vreodata.
Nu stiu daca a pus ceva in ciresele de mai pe care le-a adus cand ne-am intalnit, nu stiu daca buzele ei au fost menite sa-mi vrajeasca universul si sa topeasca cu un sarut orice urma de trecut, orice urma de caramida sau zid. Buzele ei n-au venit ca un alt sarut peste alte mii de saruturi. Buzele ei au venit sa stearga TOATE saruturile si sa ramana. Atingerea ei n-a venit ca sa atinga in prelungirea altor zeci de brate. Atingerea ei a venit sa ma culeaga si sa ma pastreze. Nu stiu cum va arata clipa de maine. A fost greu si in continuare e si mai greu. Au fost momente cand as fi vrut sa sterg tot si toate.
Am ajuns in Viena si am inceput sa ratacim pe strazi, prin gradinile Palatului Schombrum, pe aleile intortocheate, sa ne plimbam pe langa Parlament, pe langa statui.
O vreau partenera intr-un vals perpetuu, pentru ca orasul musteste de cultura. Pare suspendat in timp chiar daca ne lovim de sediile de sticla in stil art nouveau al uor branduri precum Allianz, Raiffeisen Bank sau Henkel.
Viena ramane orasul statuilor, al valsului, al pietelor de Craciun cu miros de vin fiert si scoartisoara!