Ileana Vulpescu a fost o personalitate memorabilă care a admis cu bucurie că ”Imaginația este cel mai valoros lucru cu care este înzestrat omul. Este mai valoroasă decât realitatea. Se petrec în mintea omului lucruri mult mai frumoase decât se pot petrece în realitate”.

Remarcându-se pe plan profesional prin scrierile sale, Ileana Vulpescu rămâne o sursă de inspirație necontestată. A debutat literar în revista ”Familia”, în anul 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În anul 1976, romanului Rămas-bun i s-a acordat premiul Asociației Scriitorilor din București. La o distanță de cinci ani, autoarei i s-a oferit Premiul ”Ion Creangă” și ”Cântarea României” pentru romanul Arta conversației, unul din cele mai de succes scrieri ale sale care s-a vândut în peste 50.000 exemplare.  De un alt moment de glorie a avut parte și romanul Sărută pământul acesta, decernat cu premiul ”Flacăra”.

În anul 1991, Ileana Vulpescu a primit premiul ”România Mare”, în semn de apreciere pentru întreaga activitatea literară. Aceasta a reușit să se bucure de recunoaștere și pe plan internațional, cărțile sale fiind traduse în slovacă, maghiară, franceză și italiană, iar în anul 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

În anul 2015, Ileana Vulpescu a primit din partea Fundației Dignitas un premiu și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență.

Numeroase proiecte care au vizat promovarea României, susținerea mediului academic, activități culturale, cât și redactarea lucrărilor ”Dicționarul limbii române” și „Dicționarul explicativ al limbii române” au fost mai mult decât apreciate, autoarea primind titlul de „Cetățean de onoare” al Craiovei.

Ileana Vulpescu a fost o persoană inteligentă, sinceră și realistă care și-a exprimat întreaga perspectivă despre viață în scrierile sale.

În cartea ”Canditați la fericire”, Ileana Vulpescu prezintă 34 de povestiri și 3 texte dramatice. Sentimentele induse de autoare sunt, de cele mai multe ori, reprezentate de melancolie, tristețe, regret și dor. Autoarea reușește să-și contureze personajele într-un stil propriu, punând accent pe complexitatea personalității umane, la care se adaugă caracteristicile ce oferă unicitate fiecărui personaj.

Titlul sugestiv face referire atât la statutul profesional, social, cât și la cel personal, unde cititorul ajunge să fie pus în pielea oamenilor ce poartă pe umeri responsabilitatea deciziilor luate. În fond, așa cum autoarea subliniază faptul că fericirea este un concept evaziv, nici noi, ca ființe umane, nu putem să facem altceva decât să sperăm că, într-o bună zi, deciziile luate ne vor duce cu un pas mai aproape de acea fericire absolută.

În romanul ”Preludiu”, scriitoarea  relatează povestea Lidiei Busuioc, o femeie trecută prin greutățile vieții, și îngenunchiată de situațiile limită de care are parte. Tânăra se îndreaptă spre un viitor aflat în permanență sub semnul incertitudinii. Aceasta va ajunge să-și accepte deciziile, dar mai presus de toate, va învăța să se iubească pe sine.

Aflăm de moartea tatălui, boala de care suferă mama sa și instabilitatea din relația cu Dinu; situații ce o tulbură pe tânăra ce ajunge în pragul disperării, fiind cu un pas mai aproape de a-și dori moartea.

Lidia îl întâlnește pe Vladimir, bărbatul care va reprezenta ”fisura din arma” ei. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste intensă, dar fără posibilitatea de a avea vreun viitor împreună.

Plecarea la Paris îi deschide orizontul fetei, prilej în care îl întâlnește pe profesorul J. Fabert, cu care are o relație de scurtă durată. Alegerile tinerei subliniază lipsa iubirii de sine, neîncrederea și dorința acerbă de a se pierde în brațele unui bărbat.

Deși Lidia se împacă cu Dinu, relația lor este sortită eșecului, bărbatul fiind nevoit să divorțeze în urma conjuncturii de a avea un copil cu o altă femeie.

Fără resentimente și pregătită de o nouă etapă, fata îl întâlnește pe Gianni, o persoană care reușește să-i aducă stabilitate și echilibru în viața tumultoasă pe care a trăit-o. Din păcate, soarta decide să-i despartă. Experiența avută a fost un prilej pentru aceasta de a conștientiza și de a aprecia valorile pe care le-a regăsit în partenerul de viață.

În preajma Lidiei, apare din nou Dinu împreună cu băiatul său. Soarta intervine și de data aceasta, urmând ca moartea să-i răpună pe amândoi.

La prima vedere, relațiile Lidiei par fără sens, iar deciziile luate pot fi ușor blamate, însă Ileana Vulpescu a relatat o poveste de viață reală, cu bune și cu rele, în care ne-am fi putut regăsi fiecare dintre noi. Evoluția tinerei fete, de la o persoană timorată și nesigură, până la o femeie matură și încrezătoare, este o lecție de viață despre curaj, hotărâre, responsabilitate, suferință și speranță.

”Dacă te iubești pe tine, îți găsești circumstanțe atenuante pentru toate greșelile față de tine și față de alții.”

             „În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire – mai mult decât o bibliotecă